
Mă numesc Cătălin Asavinei sunt jurist, consilier penitenciar, de integrare și probațiune și președinte-fondator al Organization for Defense Prisoners from the Romanian Diaspora ODPD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora Română) creată din inițiativa D-lui Thomas Csinta, profesor universitar de Modelizare Matematică (MM) și Matematici Aplicate în Științe Sociale (MASS) specializat în studiul fenomenelor socio–judiciare cu ajutorul unor modele fizico–matematice (sisteme complexe și formale gödeliene) la Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development (CUFR R&D) de la Paris și jurnalist de investigații criminale, director și redactor șef al Jurnalului Bucureștiului–„Le Petit Parisien” (ISSSN 2784–0115, ISSN L278 –0115, publicație cultural–educațională și științifică cu caracter academic franco–română acreditată și promovată de Organizația Internațională a Francofoniei în Europa Centrală și de Est), atașat de presă al Orgnanizației pentru Apărarea Drepturilor Omului al Națiunilor Unite la Curțile cu Jurați ale tribunalelor judiciare franceze și membru în Consiliul științfic și în Comitetul director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România–Filiala Iași.
În timpul îndelungatei sale activități în presa de investigație criminală (peste un sfert de secol) ca fost atașat de presă al Poliției Capitalei și al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (Națiunile Unite), D-l. profesor Thomas Csinta a intervenit cu investigații jurnalistice și științifice în peste 300 de dosare criminale franceze (de mare anvergură), dintre care în 77 a adus contribuții importante fie pentru evitarea unor ereori judiciare, fie pentru restabilirea adevărului istoric în cazul acestora (dintre care ultimele 3 fac obiectul unor teze de doctorat și sunt pe rol (Asasinatele din Brabant, Asasinarea Prefectului Claude Erignac și a lui Yvan Colonna și Cavadruplul asasinat al lui Dany Leprince), în care Domnia sa este citat alături de cei mai prestigioși jurnaliști de investigație francezi), ceea ce de altfel, a și fost apreciat de către Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului al Națiunilor Unite, fiind distins cu Ordinul „Crucea de Aur” cu Diagonală în grad de Cavaler (pentru presa de investigație criminală) un prim pas către Marele Premiu ONU din 2028, echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului.
Ideea inființării ODPD (în parteneriat cu Jurnalul Bucureștiului și Jurnalul Patria Română, avându-l ca președinte de onoare pe D-l profesor Thomas Csinta și consultant pe D-l G-ral Bartolomeu–Constantin Săvoiu) a fost sugerată de dificultățile uriașe întâmpinate de către compatrioții noștri români (din Diaspora) implicați (sub o formă sau alta, direct sau indirect) în dosare criminale franceze sau francofone pentru infacțiuni grave sau foarte grave, și încarcerați în detenție provizorie, urmând a fi judecați fie de către un Tribunal Criminal, fie de către o Curte cu Jurați (Juriu Popular). Într-o mare majoritate de cazuri, dosarele infracționale ale acestora sunt greșit interpretate de către translatori (traducători autorizați de pe lângă tribunale, aparținând Ministerului Public), datorită unei traduceri mot-à-mot” (a conersațiilor din dosarele de instrucție, în timpul instrumentării lor) ceea ce induce în eroare Justiția franceză având ca rezultat o sentință penală prea severă comparativ cu cea reală. Într-un asemenea context, Organization for the Defense Prizoners from the Diasopra (ODPD)/Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (OADD) și-a fixac următoare obiective (principale):
-
Consilierea psiho–socio–judiciară a preveniților (inculpați–încarcerați în detenție provizorie) sau deținuților (condamnați) români, în dosare criminale și/sau corercționale grave (la limita dintre corecțional și criminal) în Franța metropolitană (europeană–inclusiv, Corsica) și ultramarină (DROM/Départements & Régions d’Outre–COM/Collectivités d’Outre-Mer, respectiv, în spațiul francofon european (Belgia franceză, Elveția franceză) sau nord-african (în particular, Magreb)
-
Efectuarea de anchete (investigații) private în cadrul dosarelor criminale și corecționale grave, în paralel cu autoritățile judiciare din țara în care inculpatul român este deținut (încarcerat), pentru evitarea unor confuzii legate în (de) derularea evenimentelor, de traduceri neadecvate (necorespunzătoare sau greșit interpretate), respectiv, de respectarea drepturilor fundamentale al omului (conform Declarației Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 de la Paris)
-
Consilierea și asistarea juridică a preveniților încarcerați în detenție provizorie la procesul din Prima instanță în fața Tribunalelor Criminale, respectiv, a Curților cu Jurați sau a Curții de Apel (tot cu jurați) a celor deja condamnați (de către o Curte cu Jurați), și în fața Curții de Casați
-
Consilierea și asistarea juridică a celor condamnați definitiv în fața JAP (Judecărul responsabil cu amenajarea pedepsei) și/sau TAB (Tribunalul responsabil cu amenajarea pedepsei) sau a celor „eliberabili” condiționat (sub control judiciar) și transferul lor în România.
-
Asistarea juridică a condamnaților români în fata CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare), în țările mai sus menționate în procesul (comlex) de revizuire a condamnării lor în cazul unor (posibile) erori judiciare
-
Repatrierea în România a deținuților condannați în străinătate (în țările menționate mai sus) conform Conventiei de transfer a condamnatilor (cu sentința râmasâ definitivă, în afara țărilor lor de origine (din 21 martie 1983 de la Strasbourg)
-
Recuperarea pensiei alimentare din străinătate (de la cetățeni români sau străini) pentru cetățenii români (conform convenției din 20 iunie 1956 de la New York)












Parteneri
International Criminal Investigations Service
ICIS
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit. Aenean commodo ligula eget dolor. Aenean massa. Cum sociis natoque penatibus et magnis dis parturient montes, nascetur ridiculus mus.
Patria Română
Săptămânal național independent
Aenean commodo ligula eget dolor. Aenean massa. Cum sociis natoque penatibus et magnis dis parturient montes, nascetur ridiculus mus. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit.


